C S C F R S I M E R I A

Încarcă

In analiza rezultatelor sportului romanesc, am abordat problema lipsei de competenta a unora dintre antrenori, a conducatorilor si lipsa de moralitate a acestora din urma, care au gasit, in sportul de performanta, locul ideal al satisfacerii propriilor interese. Dincolo de toate acestea, o problema reala a sportului romanesc, la nivel juvenil, o reprezinta lipsa de educatie a parintilor, viziunea eronata a acestora asupra carierei propriului copil, toate acestea fiind consecinta propriilor frustrari. Acestia nu au reusit sa urmeze drumul pe care si l-ar fi dorit in viata, unii dintre ei avand lipsuri materiale majore, considera ca pot deveni “cineva” prin propriul copil, ca se pot realiza, din punct de vedere material, au asteptari nerealiste si fac orice pentru a-si atinge scopul.  In astfel de situatii, mai devreme sau mai tarziu, copilul ai carui parinti intervin in favoarea lui, prin mijloace extra-sportive, va abandona cariera sportiva. Sportul de performanta este pentru cei pasionati, ambitiosi, curajosi. Toate aceste calitati se obtin doar prin munca si seriozitate si nu prin interventii subiective, prin presiuni si strategii menite sa favorizeze drumul unor copii, in detrimentul altora. Atitudinea partinitoare si manipulatoare  este rezultatul multor tipologii comportamentale, in care il putem incadra pe parintele sabotor.

Parintele critic

Este parintele vesnic  nemultumit si se manifesta, indeosebi, la varsta la care copilul ar trebui doar sa se bucure de practicarea sportului. Este mereu prezent la competitiile la care participa copilul, sta mereu incruntat, discuta critic cu ceilalti parinti si face predictii negative. Parintele critic, daca reuseste sa isi reprime instinctele in public, isi revarsa frustrarile asupra copilului in drumul spre casa. Drumul de la locul competitiei pana acasa devine un calvar, pentru cel mic. Acuze si insinuari de genul “Cand ai de gand sa joci si tu ceva?” “Iar am venit degeaba la meci” sau “Daca stiam ca joci in halul asta, mai bine stateam acasa” il afecteaza, de multe ori iremediabil, pe cel mic. Copiii, in general, cel putin pana la varsta de 8-10 ani au tendinta de a face orice pentru a-si multumi parintii. In aceasta situatie, avand parte doar de   reprosuri si jigniri, copilul isi va cauta refugiul in alte activitati si usor, usor se va indeparta de sport, considerand presiunea la care este supus si eforturile depuse ca fiind inutile. Copilul nu se mai regaseste in mediul de antrenament si competitie, isi va pierde interesul si va cauta un alt mediu, securizat, din punct de vedere afectiv, in care sa simta ca isi poate multumi parintii, prin tot ceea ce face.

Parintele expert

Pe acesta il veti recunoaste foarte simplu: este mereu prezent la competitiile copilului, dandu-si cu parerea despre ce trebuie sau nu trebuie facut, va face alianta cu ceilalti parinti, impotriva antrenorilor, care, in viziunea lui, nu stiu nimic, va protesta vehement la deciziile arbitrilor, va avea mereu o parere, despre orice. El este parintele care zaboveste in fata salii sau a locului de desfasurare a competitiei, intrand in vorba uneori subtil, alteori agresiv, cu ceilalti parinti: “Nu jucam nimic, ca de obicei” de parca si el ar fi parte din echipa, “Asa schimbari faceam si eu” ca si cum i-ar fi cerut cineva parerea, “Arbitrii astia n-au nicio treaba”, “La cum jucam sigur nu mai castigam cu nimeni” si multe alte observatii personale, fara suport profesional.
Un astfel de parinte isi va asuma si rolul de manager, atunci cand va negocia un contract, in numele copilului, chiar daca acesta, in unele cazuri, este major si o poate face singur. Va pretinde ca se pricepe si la aspecte de ordin juridic, fara a intelege o iota. Acesta nu va consulta un specialist si il va determina pe tanarul sportiv sa semneze un contract, care in final se va dovedi a-i fi nefavorabil ( tinand cont de faptul ca tot mai multi conducatori speculeaza aspectele de ordin juridic in defavoarea sportivului).
Tot parintele expert schimba antrenorul, atunci cand tanarul urmeaza o cariera intr-un sport individual, il muta de la un club la altul, ii impune obiective, de cele mai multe ori, nerealiste, ii face programul de antrenament si ajunge sa acapareze complet viata sportivului. El este parintele pasional, care neglijeaza toate celelalte aspecte ale vietii personale, “pentru binele copilului”, se agita in permanenta, instiga, iar in final va fugi de orice urma de raspundere pentru esecul copilului. Este cel care argumenteaza esecul, prin pareri subiective, vede numai amenintari si conflicte.
Sportivul dirijat de un astfel de parinte are toate sansele sa esueze intrucat sportul de performanta presupune adoptarea unor comportamente specifice competitiei precum spiritul combativ, capacitatea de adaptare la situatii neprevazute, mobilizarea in situatii critice si nevoia de autodepasire, calitati pe care sportivul respectiv nu si le va insusi, atata vreme cat va sta mereu in umbra parintelui acaparator.

Parintele influent

Parintele influent, in general, ocupa o pozitie sociala buna, este un factor de decizie sau este conectat cu alti factori de decizie. In cazul acestuia, chiar daca nu ii impune nimic, in mod direct, antrenorului, poate influenta favorabil, cariera copilului. Antrenorii, tematori, ezitanti si fara o pregatire profesionala adecvata, ii vor facilita copilului anumite beneficii, de teama de a nu fi constransi sau inlaturati de catre parintele influent, ca cine stie, “nu e bine sa te pui cu cine nu trebuie”. Altii, mirosind oportunitatile venite dinspre parintele influent, incearca sa obtina anumite beneficii personale, in schimbul unor favoruri oferite copilului. Acesta ii vinde iluzii parintelui influent, spunandu-i ca cel mic “ e bun, dar mai trebuie lucrat”, in speranta unor beneficii ulterioare. Parintele influent decide de la distanta. Acesta nu “coboara” la nivelul antrenorului ci doar ii “transmite mesaje”, menite sa influenteze cariera copilului. Acesta din urma, va considera ca performanta in sport se poate obtine alegand un drum facil, iar atunci cand umbra parintelui influent va disparea, va deveni confuz si dezorganizat si in cele din urma va abandona sportul.

Parintele ignorant

Acesta lipseste cu desavarsire din viata sportiva a copilului, considera sportul o pierdere de vreme, o alternativa a copilului de a se eschiva de responsabilitatile scolare. Acesta nu scapa nicio ocazie sa ii atraga atentia copilului asupra irosirii timpului pe la antrenamente si pe la competitii. “Ce ai facut azi la meci? Ai pierdut? Pune mana pe carte, ca o sa mori de foame, cu sportul asta” sau “ Daca nici anul asta nu vii acasa cu o medalie, te lasi de sport”. Descurajat, in mod sistematic, de ignoranta parintelui, neavand suportul afectiv si motivational al acestuia, copilul isi va pierde increderea si interesul pentru sportul practicat, urmand ca, in jurul varstei de 14-17 ani, atunci cand factorii motivationali devin decisivi in cariera tanarului sportiv, sa renunte la tot. Parintele ignorant este cel care proiecteaza asupra copilului propriile frustrari, acesta nereusind sa faca ce si-a dorit in viata, alegand drumul sugerat de altii si considera ca, orice alegere ar face copilul, este una gresita.

Parintele spagar

Parintele spagar va considera ca “micile atentii” vor face mai usor drumul copilului spre varful ierarhiei. Acesta crede ca odrasla este oricum un sportiv valoros si ca nu este nimic gresit in conduita lui de a interveni pe langa factorii de decizie, in favoarea propriului copil. Exercitiul spagii incepe de la varste foarte fragede si nu inseamna doar bani, ci si bunuri, servicii sau inlesnirea unor beneficii oferite antrenorilor. “Dom’ profesor, va rog, din partea mea, o mica atentie” este modul in care parintele spagar isi incepe influenta asupra carierei copilului. Dincolo de aspectul moral al practicilor in cauza, efectele asupra celor direct implicati sunt devastatoare, antrenorul isi pierde libertatea  de a lua decizii si se subjuga parintelui, iar copilul, in lipsa unui efort substantial pentru statut, va deveni superficial, indolent, arogant si va considera ca totul i se cuvine. Ulterior, cand se va lovi de adevaratele provocari ale vietii sportive, acolo unde parintele nu mai poate interveni, va considera ca este prea greu, ca este neindreptatit, va avea dificultati de adaptare si intr-un final va renunta la cariera sportiva. Si in felul acesta se pierd si anii dedicati sportului, si banii parintelui risipitor, dar si mai grav, si sansele ca alti copii, talentati si muncitori sa reuseasca, in locul celui sustinut pe nedrept. Parintele spagar “face casa buna” cu antrenorul spagar, alta specie propasita prin sportul romanesc, alaturi de care saboteaza perspectivele de redresare ale sportului la nivel national.

Stimati parinti, fie ca va regasiti in descrierea de mai sus, fie ca nu, va invit sa lasati copiii sa faca sport, prin propriile puteri, sa stati departe de practicile care distrug sportul, din temelii si nu proiectati asupra copilului propriile neimpliniri! Educati-l frumos, invatati-l sa fie curajos si pasionat de ceea ce face si sigur va reusi. Daca nu va avea suficient talent pentru a performa in sport, macar ii asigurati un viitor frumos, in viata, oricare ar fi drumul pe care si l-ar alege.

Psiholog sportiv Andreas Hniatiuc

Sursă: http://www.psihologiasportului.ro/parintele-sabotorul-carierei-sportive-a-copilului/